Public Speaking Support Group


14224692_1135558059854021_7438094070147236559_n

 

Public Speaking Support Group

De ce să înveţi să vorbeşti în public şi la ce te-ar ajuta? E o întrebare pe care mulţi dintre noi ne-am adresat-o şi am şi raspuns in felul nostru.

Vorbitul în public este una din cele mai utile abilităţi şi are un impact vizibil atât în dezvoltarea carierei şi a afacerii, precum şi a relaţiilor cu familia şi prietenii. Cu toate acestea, se zice că după teama de moarte, vorbitul în public este cea mai mare frică pe care o au mulţi dintre oameni.

Conform unui studiu recent, jumătate din români se tem să vorbească în public, iar 5% nu ar face-o niciodată.

Acest eveniment are rolul de a veni în sprijinul celor care îşi doresc să învingă această teamă prin exerciţii prietenoase, prin existenţa unei echipe de oameni buni şi cu experienţă în domeniu şi printr-un feedback obiectiv şi constructiv. Echipa de jurizare este formată din Cătălin Stoica (coach), Daniela Militaru (psiholog) şi Alin Dinu (speaker motivaţional).

Gil Eagles spunea

Dacă doreşti să ai succes, trebuie să fii dispus să te simţi stânjenit.

Aşadar îi vom răsplăti cu premii pe cei curajoşi.

Agenda evenimentului este următoarea:
– Primirea participanţilor + Networking
– Introducere (descriere desfăşurare eveniment, explicare reguli + scurtă introducere a fiecărui participant)
– Mini-training pe diferite teme de comunicare
– Susţinere discursuri pregătite (4 discursuri, 3minute/ discurs, discursul având o temă legată de: comunitate, leadership, antreprenoriat, dezvoltare personală, internaţionalism, etc) cu câte 6 minute între ele alocate feedback-ului comisiei de jurizare)
– Surpriză! + Cuvânt de încheiere
Evenimentul este gratuit, iar pentru a ţine un discurs, te rugăm să ne dai un email pe adresa hr@jcibucuresti.ro cu tema discursului. Locurile sunt limitate, aşa că nu uita să apeși Going/Merg la evenimentul de pe Facebook, pentru a te regăsi pe listele de la intrarea în sală.

Pentru următorul eveniment, vizitează pagina de Evenimente viitoare sau înscrie-te la newsletterul nostru.

Te așteptăm cu mult drag!